Nu mi-am imaginat niciodata viata mea asa cum e acum…o viata frumoasa si implinita, insa foarte diferita de ceea ce credeam ca imi doresc. Mereu mi-a placut sa invat….sa studiez….sa aflu lucruri noi….pe orice cale (fie punand 1000 de intrebari, ducandu-mi parintii si profesorii la exasperare, fie citind) si am facut parte dintr-un sistem de invatamant care la vremea respectiva, (nici acum nu cred ca e prea diferit?) nu punea nicicum pret pe curiozitatea sau alegerea elevului. Mereu am cautat ‘drepturi si libertati’ ….si nu de putine ori eram numita ‘avocata clasei’.Am avut o familie a carei disciplina de munca a fost impecabila, fiind un adevarat model de urmat in ceea ce priveste programul de munca… in toti anii ca eleva mereu am auzit ‘treaba/serviciul tau este sa inveti’….si am invatat! Parintii mei se sculau cu religiozitate in fiecare dimineata….unul dintre ei ma ducea la gradinita/camin/….ne petreceam ziua ‘muncind’…dupa care ne intalneam din nou acasa spre seara. Odata cu trecerea anilor, dinamica in casa s-a schimbat putin….insa principiile au ramas aceleasi….’fiecare munceste si incearca sa fie cel mai/cat de bun se poate’ – ultima parte se aplica in cazul meu! 🙂
A venit vremea cand am devenit si eu mama….si totul s-a schimbat; nu au mai contat toate orele petrecute citind…sau tot timpul petrecut cautand date din viata autorilor care sa corespunda operelor scrise; nu au mai contat toate ambitiile…si planurile pe care le aveam….nu au mai contat toate optiunile care mi se ofereau, pentru care muncisem asa mult.
Lumea parca a stat in loc si eu nu am mai vrut nimic altceva decat sa petrec timp cu fiica mea…..sa o descopar….si in mod ironic, sa o invat ce stiu (si ce nu stiu)! Dintr-o data am descoperit o lume noua, a posibilitatilor ce ii stau in fata…si tot in perioada cand am nascut am descoperit intamplator (sau nu!) literatura de specialitate referitor la educatia timpurie si am avut ocazia sa cunosc parinti ai caror copii erau etichetati – dupa standardele obisnuite- ca ‘dotati’. Am inceput sa imi doresc ‘lucruri’ pentru ea si sa visez….
Am testat ‘teoria invatarii prin joaca’ si mi-am dat seama ca ii place ‘sa se joace’ toata ziua…si ca uneori eu sunt cea lipsita de resurse si rabdare. Si desi sceptica la inceput, am ajuns sa confirm (cu scepticism la inceput!) faptul ca mintea unui copil absoarbe orice (dar orice) fel de informatie…pe orice cale!
Inteleg valoarea educatiei…si a cunostintelor in sine pentru ca in fiecare zi am ocazia sa lucrez cu elevi de varste diferite….ale caror cunostinte le depasesc mult pe ale mele cand eram de varsta lor…si a caror determinare ma face sa cred ca isi vor atinge scopul (oricare ar fi el)! Insa mai inteleg ca mai mult decat educatia in sine, conteaza identitatea copilului si siguranta ca e valoros asa CUM E EL!….stiind sa numere pana la 10 (sau nu) sau stiind sa lege 3 cuvinte si sa se faca inteles (sau nu).
Ce imi doresc pentru fiicele mele? …cu siguranta o viata buna (orice ar implica acest lucru), insa sunt constienta ca lucrurile nu stau totdeauna in mana noastra ca parinti…si vor fi situatii cand impreuna cu sotul meu, va trebui ‘sa ne retragem’ si sa le dam ocazia sa faca alegeri (bune sau nu) care probabil vor determina tot ceea ce inseamna ‘dezvoltarea’ lor. Insa mai mult decat o viata buna….imi doresc sa reusim sa le invatam sa traiasca o viata simpla…sa cunoasca dragostea lui Dumnezeu si sa aleaga sa creada in continuare…indiferent de ce le rezerva viata si ce evenimente le stau inainte….sa inteleaga ca valoarea unui om nu sta neaparat in numarul diplomelor sau numarul circumvolutiunilor de pe creier si sa invete sa aprecieze lucrurile mici, dar importante….
….sa creada ca toate lucrurile se intampla cu un motiv, si ca deasupra tutoror circumstantelor, exista un Dumnezeu care ne binecuvanta in fiecare zi, indiferent daca uneori intelegem lucrul acesta sau nu!
Acesta este visul meu pentru copiii mei…
O zi frumoasa va doresc…in care sa simtiti cu adevarat ca sunteti binecuvantate!
ominunatanebunie 