Tag Archives: progres

Treptele de dezvoltare ca ghid!

ID-10061472

Stiu ca diferite tari au diferite trepte de dezvoltare (milestones) dupa care testeaza copiii….si mai stiu ca aceste trepte de dezvoltare sunt diferite (mai mult sau mai putin) in functie de sistemul de educatie predominant in tara respectiva.

Aceste trepte servesc ca ghid parintilor/psihologilor pentru a testa abilitatea celor mici de a intelege anumite lucruri, de a le pune cap la cap (logica) si de a le procesa corespunzator. Tocmai din cauza faptului ca sunt tratate ca si ghid…de multe ori copiii trec cu mult pragul unei anumite varste (dupa care mai tarziu stagneaza)….pe cand altii sunt ‘mai inceti’ iar comportamentul si intelegerea lor referitoare la lucrurile care ii inconjoara nu corespunde neaparat treptei propriu-zise….dar recupereaza pe parcurs.

Pe mine nu ma intereseaza ca fiicele mele sa bifeze toate (sau aproape toate) punctele de pe fisele specifice varstei lor…insa ma intereseaza informatia in sine pentru a sti in ‘ce directie ar trebui sa ma indrept’ si cum le pot ajuta sa poata ‘ajunge’ la abilitatile respective.

Intamplator (o intamplare fericita din punctul meu de vedere!) am citit o carte (Testing for kindergarted de Karen Quinn) in care autoarea prezinta diferite strategii (pe cateva din ele le-am incercat pe A. si pot confirma ca functioneaza) in educarea prin joaca a copiilor, urmarind abilitati specifice (specifice pentru ca ea vorbeste de testarea propriu-zisa in cadrul sistemului American). Autoarea a fost numita ‘expert in domeniul testelor de admitere’ in cazul celor mici…si este o cunoscatoare autentica a tot ceea ce inseamna abilitatile micutilor si felul cum pot fi atinse intr-un mod specific.

Lista de mai jos este preluata/tradusa din cartea ei (si documentata corespunzator de catre autoare).

Asadar, pana la varsta de 3 ani, copilul ar trebui sa reuseasca sa faca urmatoarele lucruri :

Referitor la limbaj/vocabular :

– sa aiba abilitatea sa pronunte cel putin 300 de cuvinte si sa inteleaga aproximativ 2000

– sa vorbeasca intr-un mod in care sa poata fi inteles (similar unui adult); sa aiba coerenta

– sa vorbeasca in propozitii de 3-5 cuvinte

– sa reuseasca sa povesteasca intamplari (ceea ce i s-a intamplat intr-un anumit punct al zilei) , lasand la o parte detaliile

– sa cunoasca (si sa poata invata cu usurinta) cantecele si poezii cu un tipar repetitiv

– sa poata urma instructiuni in 2 pasi (eg. du-te in bucatarie si adu scaunul)

– sa numeasca si sa descrie obiecte simple si imagini

– sa descrie experiente simple si evenimente

– sa descrie functii simple ale obiectelor (eg. cu furculita mancam; in sticla tinem apa, lapte, etc. )

Referitor la cunostinte/intelegere:

– sa numere pana la 10 si sa cunoasca ABC-ul (in orice forma – cantat, in ordine sau nu)

– sa isi recunoasca numele scris pe hartie

– sa recunoasca aleatoriu cifre si litere

– sa cunoasca cateva culori

– sa isi stie numele si adresa

– sa reuseasca sa povesteasca in termeni simpli ce s-a intamplat ieri

– sa povesteasca intr-un mod simplist povestile cu care este foarte familiar

– sa memoreze textul cartilor care i se citesc des

– sa reproduca o secventa de 3 obiecte din memorie

– sa inteleaga conceptul de ‘gluma’ si sa se amuze de idei comice (eg. vaca zboara)

Referitor la abilitati matematice:

– sa numere 3 obiecte, desemnand cate un numar fiecarui obiect

– sa clasifice si sa sorteze obiectele dupa o anumita trasatura (eg. culoare, dimensiune, forma)

– sa poata ordona obiectele in functie de marime

– sa recunoasca tipare in viata de zi cu zi

– sa recunoasca similaritati si diferente ale obiectelor

– sa inceapa sa inteleaga secventele temporare ( eg. te scoli, pleci la gradiniti, vii acasa, mananci) si tiparele legate de mediu ( eg. noaptea vine dupa zi)

Referitor la abilitatile vizual-spatiale:

– sa reuseasca sa faca un puzzle simplu

– sa isi schimbe tiparul de scris de la mazgaleala la scris simplu (eg. liniute)

– sa inceapa sa deseneze obiecte specifice (eg. o casa sau o persoana)

– sa recunoasca unele forme simple

– sa reuseasca sa copie un design tridimensional cu obiecte (eg. folosind margele, cuburi, etc. )

– sa inteleaga concepte ca ‘mai mult/mai putin’ , ‘mai mare/mai mic’

– sa inteleaga concepte relationale (eg. deasupra, in fata, in spate)

– sa inteleaga sensuri opuse (eg. inauntru – afara, cald – rece)

– sa inteleaga concepte temporare (eg. acum, curand si mai tarziu)

Referitor la abilitatile cognitive:

– sa reuseasca sa intrebe si sa raspunda simplu la intrebari (eg. cine/ce/unde?)

– sa se joace ‘de-a ….mama/tata/doctorul/etc.

– sa traga concluzii logice

Referitor la abilitatile motorii fine:

– sa tina pixul/creionul cu degetele (corect sau incorect) si nu cu pumnul

– sa se poata juca cu plastelina

– sa reuseasca sa picteze cu ajutorul unei pensule sau cu degetele

– sa reuseasca sa copie/reproduca forme simple (eg. un cerc/0 cruce/etc.)

– sa taie tipare simple cu foarfeca

– sa reuseasca sa puna blocuri/cuburi intr-un turn inalt (de pana la 9 obiecte)

– sa incerce sa scrie independent literele (chiar daca nu ii reuseste!)

A.-ei ii stau in fata luni bune de joaca si cantec pana va implini 3 ani :)…insa cred ca se descurca relativ bine si bifeaza puncte din toate categoriile de dezvoltare. Ca si ‘to make a note’ pentru mine ca mama, in afara de activitatile de zi cu zi cred ca ar trebui sa insist mai mult asupra termenilor temporari (nu cred ca intelege legatura dintre zi si noapte iar dupa somnul de amiaza imi spune mereu ‘good morning’ :):) ), jocuri de memorie (ma tot gandesc la ele, dar din pacate suntem doar la stadiul acesta! ) ; de asemenea trebuie sa ne facem timp sa facem si mai multa dezordine prin casa si sa incercam sa taiem cat mai multe hartiute.

Mamicile copiilor cu varste pana la 3 ani (sau cele care au documentat progresul copiilor care au crescut)…cum se descurcau piticii vostri …si cum i-ati ajutat sa progreseze pe treapta categoriilor mentionate mai sus?

O zi frumoasa va doresc!