Vorbeam zilele trecute cu o cunostinta si imi spunea ca ea nu este asa creativa ca mine si ca nu stie ce activitati sau in ce ordine sa le faca cu pruncii ei. Tonul ei nu era unul acuzator vis-a-vis de mine…ba dimpotriva…se scuza pentru ca din punctul ei de vedere, nu e ca mine (comicul situatiei e ca nici eu nu cred ca sunt creativa:)). Am simtit nevoia sa abandonez conversatia initiala si sa ma fac vulnerabila explicandu-i (prin exemple clare si situatii recente) ca viata mea (sau eu, ca persoana) pot fi caracterizata in multe feluri….dar nu perfecta!
Observ tot mai des mame cu copii perfecti si sotii cu soti si mai perfecti….si nu spun ca e un lucru rau (desi uneori aparentele sunt atat de inselatoare!). Nu cred ca trebuie sa ma plang de sotul meu cunostintelor (si nici macar prietenilor) la cel mai mic conflict sau sa exagerez in privinta fiicelor mele cand actiunile lor nu corespund cu ASTEPTARILE mele. In aceeasi masura nu cred (si imi asum acest punct de vedere) ca trebuie sa demonstrez cuiva ce familie perfecta am……sa anunt pe toate retelele de socializare posibile si imposibile cand sotul meu este atent sau copiii mei fac ceva de care sunt mandra.
Ce vreau sa spun? Ca cea mai buna solutie e sa fiu autentica…pentru mine, pentru cei dragi mie……dar si pentru mamele care abia au inceput aceasta calatorie si din cauza aparentelor, asteapta ca experientele lor sa corespunda ‘realitatii’ virtuale….care nu exista (cel putin nu pe aceasta planeta)!
Cred ca nu e un lucru rau sa recunosc ca uneori sunt obosita, ca nu am rabdare, ca nu am chef sa gatesc, ca nu am chef sa fac absolut nici o activitate cu nici una din fiicele mele, ca pur si simplu nu am chef sa ma ridic la asteptarile si pretentiile altora…….ca nu am chef sa creez o imagine perfecta a vietii mele…cand nu e asa!
Mai cred ca acest lucru poate fi o incurajare pentru o mama sau sotie tanara……care poate are asteptari nerealiste…. pentru ca atunci cand iti dai seama ca alte mame/sotii trec prin experiente asemanatoare…nu te simti singura! Cand vezi ca viata celui de langa tine nu e perfecta nu te bucuri….insa te identifici cu necazurile si ‘luptele’ lui si devii mai intelegator si mai tolerant!
La finalul zilei , ceea ce imi doresc pentru familia mea nu este o viata perfecta, ci pace si armonie in mijlocul unei lumi atat de imperfecte……si aceasta poate fi data doar de Dumnezeu.
‘…plansul isi are vremea lui, si rasul isi are vremea lui; bocitul isi are vremea lui si jucatul isi are vremea lui…’ (Eclesiastul 3:4)
ominunatanebunie 
Cei care doresc cu atâta ardoare să demonstreze altora ce perfecți sunt, sfârșesc prin a obosi a-și mai arăta lor înșiși acest fapt. Și abandonează, complet. Însă lumea asta pixelată în care ne pierdem vremea, cu asta se hrănește: „perfecțiune” și minciună Și trist este că în ciuda faptului că ne dăm seama de acest lucru, continuam. Barem să mai slăbim frecvența și tot am avea un câștig.Evident că există și excepții care întăresc regula.