Virtutile unei mame: rabdarea!

ID-100377581 (1)

Sursa : aici 

…pe care eu, uneori (recunosc!) nu o am….drept urmare, ridic vocea…ma enervez si ma trezesc ca vorbesc cu micile mele domnisoare asa cum as vorbi cu un adult…cerand explicatii de zor sau facand teoria chibritului pentru ceva minor…. 1 minut mai tarziu imi dau seama de ridicolul situatiei si regret ca nu am reusit sa  gestionez situatia corespunzator!

Acest scenariu nu este unul frecvent in familia noastra…..insa au fost situatii cand oboseala + lipsa experientei in ce priveste gestionarea tantrumului unui copil (sau doi!) si-au spus cuvantul ….pentru ca viata este plina de evenimente mai mult sau mai putin anticipate…si de persoane (dragute…sau mai putin dragute) care vreau/nu vreau, contribuie la tot ceea ce inseamna bunastarea mea si felul cum ma simt. Imi vad copiii ca o adevarata binecuvantare trimisa din cer doar pentru mine si sotul meu…si le vad perfecte asa cum sunt…in mijlocul nazbatiilor si al intrebarilor…sau in mijlocul diferentelor dintre ele

……DAR……

Sunt zile cand A decide ca cel mai bine e sa puna un NU in fata fiecarui lucru pe care o rog sa il faca (gen sa se uite pe unde merge pentru a evita 100 de cazaturi pe zi, sa nu puna mana pe aragaz pentru a vedea ‘cum se simte focul’, sa nu cante pentru toti vecinii cand doarme E., etc.). Urmata indeaproape de sora mai mica care o copie mereu, ma trezesc ca am in casa doi copii curiosi, dar incapatanati….care nu inteleg mereu limita dintre bine si rau.

Odata cu trecerea timpului (si cu venirea E.) strategia mea ( a noastra cred!) de parenting s-a schimbat si am apelat la anumite ‘trucuri’ care au contribuit la pastrarea sanatatii mentale (sper?!), si pur si simplu mi-au permis cateva secunde de repaos; consider o mica victorie fiecare moment cand reusesc sa evit un moment tensionat, care cu siguranta ar fi dus la un conflict.

Cateva ganduri care ma ajuta sa vad lucrurile in perspectiva si sa imi pastrez rabdarea:

1. Rugaciunea. In cazul meu, este ‘linia de plutire’ si ceea ce ma face sa inchei o zi in pace. Ma rog pentru cei dragi, ma rog pentru copiii mei ca fiecare zi sa fie o lectie ‘placuta’ de viata pentru ei….dar ma rog si pentru mine, sa fiu un model de rabdare si ingaduinta pentru ei.

2. Copiii = seful.Chiar nu este sfarsitul lumii daca uneori ‘castiga’ A. sau E. si ramane varianta lor’in picioare’- chiar daca e gresita (pentru ca pur si simplu nu vreau ca timpul petrecut impreuna sa fie asociat cu disciplina si cu ceea CE NU AU VOIE SA FACA). Din moment ce ‘obiectul muncii’ nu reprezinta un pericol pentru ele, eu una sunt multumita cateodata sa le las sa isi urmeze curiozitatea (chiar daca aceasta se refera la cutia de la aspirator si ce e in ea sau la dulapul cu oale curate din bucatarie!)

3. Rutina de zi cu zi (in cazul nostru, face minuni!); am tot citit ca spre deosebire de adulti, celor mici le place rutina si am incercat sa parcurgem activitatile si ‘treburile’ noastre de zi cu zi relativ in aceeasi ordine. Am observat ca datorita faptului ca stie ce urmeaza sa se intample sau unde  urmeaza sa plecam, domnisoarele mele reactioneaza de cele mai multe ori pozitiv.

4. Planificarea (faptul ca am avut cateva activitati planificate m-a scos de multe ori din impas si m-a ajutat sa evit multe situatii tensionate si insistente interminabile). Activitatile noastre au un spectru larg de interes….de la colorat/plastelina/pictat (pe hartie sau mobila!) pana la asa-zis ‘scris’ de scrisori pentru bunici si pisici si citit…insa puteti aduce in atentia copilului orice activitati sunt pe placul lui/ei.

5. Rabdarea ca model de urmat (mereu ma gandesc ca cel mai realist mod in care as putea ‘modela’ rabdarea /sau lipsa ei este modelul personal si felul cum ma raportez eu la diferitele situatii de zi cu zi, in fata fiicelor mele). Cred ca ar fi ipocrit din partea mea ca parinte sa astept de la copiii mei sa isi gestioneze micile conflicte cu rabdare, daca eu tip sau reactionez intr-un mod abrupt si nu le ofer un exemplu in aceasta privinta. Atunci cand se intampla sa rabufnesc, nu ezit sa imi cer iertare si sa le explic ca imi pare rau si ca am gresit…sperand ca vor invata si acest aspect cand vor creste. Atunci cand ele gresesc in micile conflicte pe care le au si tipa una la alta de ne aud vecinii sau mai nou, se imping sau trag de par, incerc sa le explic intr-un mod cat mai calm de ce reactia lor nu este una buna.

6. Pauza si de la capat! In zilele cand totul e intors pe dos si nimic nu functioneaza pur si simplu punem . si o luam de la capat, cu forte noi si chef de viata – sau nazbatii, in cazul lor:) ! Daca avem planuri care au fost date peste cap, uitam de ele ….daca sunt mofturoase o imbratisare si niste pupici isi fac intotdeauna efectul….daca spargem/ patam ceva , curatam si uitam de nazbatii:)

7. Perspectiva viitorului si gandul ca vor creste. Cred ca suntem provocati ca parinti mereu, insa mai mult cand sunt copiii mici decat atunci cand cresc si inteleg altfel lucrurile (s-ar putea sa gresesc, insa pt ca am copii mici aceasta este perspectiva mea asupra rabdarii). Ma gandesc ca mereu ca micile mele domnisoare vor fi mici doar pentru o perioada limitata de timp….A. viseaza de pe la 2 ani ca e mare si merge ‘la munca’ iar E., care abia a implinit 2 ani imi tot spune ca ea nu mai e bebe :). Gandul ca acest timp trece atat de repede si perioada cand ele sunt mici este atat de scurta ma incerc sa am mai multa rabdare si sa raspund mai cu zel la sutele de intrebari despre ORICE.

8. Atentie neimpartita . Desi ambele domnisoare stiu cat de mult le iubim, observ ca de cele mai multe ori (chiar daca se joaca sau au activitati impreuna) au nevoie si de un timp (mai scurt sau mai lung) doar cu mine sau Stelica. Nu cred ca e vorba de gelozie…ci pur si simplu dorinta de a avea atentie neimpartita din partea mea sau a sotului. Asa ca in fiecare zi, ne jucam impreuna…insa facem cumva (fie in timpul somnului uneia dintre ele, sau in timp ce e ocupata cu alte activitati) sa petrecem timp impreuna (chiar si pentru 5-10 minute, cand una din ele mi se alatura la bucatarie, printre oale si mancare).

9. Contact fizic. In experienta mea limitata si cadru didactic, dragostea si acceptarea bate cu mult la scor pedeapsa sau invinuirea. Asa ca atunci cand nu am o solutie la indemana….atunci cand nu inteleg un anume tip de comportament…..atunci cand sunt obosita de modelat si corectat…aleg sa imi iubesc si sa imi accept copiii, asa cum sunt!

M-as bucura mult daca ati impartasi cu mine alte sfaturi/tipuri referitoare la rabdare si felul cum gestionati momentele tensionate din caminul vostru!

O zi frumoasa sa aveti alaturi de piticii vostri!

 

 

Advertisements

One thought on “Virtutile unei mame: rabdarea!

  1. Pingback: Virtutile unei mame: rabdarea! | adriandc

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s